Hai în drum la joacă

Copilăria noastră nu a avut parte de facebook și odnoklassniki, nopți nedormite stand în fața calculatorului și declarații de dragoste  pe net. Era într-adevăr o copilărie reală, fără online și offline, fără poze de profil, note și oaspeți pe rețelele de socializare. Mai liniștită și fără motive de ceartă. În drumul din mahala, la joacă, am trăit adevărata copilărie. Eram o mulțime de fete. Doar unul-doi băieți se pierdeau câteodată printre noi. Aveam un program regulat în fiecare zi – după ore, mergeam la porțile fiecărei fete din mahala și strigam cât ne ținea gura: „Ieși în drum?” :)

Ne strângeam toate pe sub garduri și inventam jocuri cât mai interesante și gălăgioase, și dupa asta așteptam careva din vecini să ne trimită pe acasă să mai și dormim.

Știu că mai rupeam elasticul de la chiloței ca să nu pierdem vreo joacă.

Săracii șerpi care se nimereau prin drumurile măhălii noastre… Numai să-i fi văzut, că fugeam repede prin ogrăzi după hârlețe ca să le scurtăm viața și să-i speriem pe trecători.

Ne ascundeam cu toate prin tufișurile din drumurile neumblate și prin râpele din mahala, și stăteam pitite, că nici la miezul nopții nu puteam fi găsite.

Acum am și uitat de toată magia copilăriei, suntem preocupați de probleme, griji, datorii, serviciu și facultate. Măcar să fi fost alți copii ce ne-ar fi urmat, însă nu mai e ce a fost cândva. Au rămas doar amintiri. Acum avem probleme reale, cu bani si griji care mai de care. Acum interesul oamenilor este reprezentat numai de bani, eventual sa gaseasca un convertor curs valutar online ca sa vada mereu cati bani au.