Oameni

Oamenii intra si ies din viata noastra la fel ca adierea vantului, la fel ca o raza de soare ce se pierde in neant.
               
Unii ne lasa o amintire placuta a existentei lor, facandu-ne un bine pentru care le suntem recunoscatori sau pur si simplu datorita faptului ca au facut, pentru o clipa, parte din universul nostru.
               
Pe altii, desi prezenti impotriva vointei noastre in acest univers, incercam cu tot dinadinsul sa-i inlaturam, stergand orice urma a traiului lor indiferent si a pasivitatii lor la problemele care ne apasa.
             
Sunt totusi si oameni  pe care, desi ne-au facut rau,ii pastram undeva, intr-un colt al sufletului nostru. pierduti, de dragul unor sentimente pe care ne-au facut sa le traim si pe care le platim doar astfel :lasandu-le privilegiul de a dainui in inima noastra,ca niste actori pasivi,martori inutili la tot ce ni se intampla, ca si cum am fi purtat echipamente de protectie.
             
Zilele trec prin viata mea asemeni unor calatori grabiti spre nici o destinatie.Ma intreb de ce timpul  se scurge atat de repede,luand cu el cate o parte din visele mele.
             
Sunt atatea de facut !Lucruri banale,pamantesti,peste care pot trece cu usurinta,dar ce pot face cu sufletul meu,insetat de viata ?Poate ca nu ar trebui sa ma gandesc la toate astea,poate e chiar anormal pentru un  adolescent sa se gandeasca la ce va ramane in urma lui dupa ce va trece in nefiinta.
             
O cugetare care te poate face sa iti schimbi perspectivele si sa vezi viata intr-o lumina diferita,o lumina pura a adevarului care izvoraste din adancuri…

Cautand…

…pe net poze cu oameni batuti de soarta din Africa pentru a le studia si a le posta pe blog, am dat peste filmulete care mai de care mai oripilante. Am dat peste filmulete cu copii din Sudan, obligati sa devina soldati, drogati si manipulati asemenea unor roboti. Nu mi-a venit sa cred ochilor ca asa ceva este posibil in secolul 21. In continuarea acestei cautari am dat de o stire pe realitatea.net, in care se spunea ca Save the Children acuza ONU de abuzuri sexuale asupra copiilor. Am simtit o furie nebuna si o dorinta de a le spulbera inteligentele de primate abuzive si nenorocite. Se pare ca soldatii americani nu pot sa isi satisfaca nevoile animalice singuri ci se folosesc de fiinte nevinovate. Citeam cum ca la varsta de sase ani, unii copii, manati de foamete si de nevoie, isi vand favorurile sexuale si inocenta acestor indivizi, pe chestii precum mancare sau telefoane mobile. Cat de monstru poti fi sa faci asa ceva??? Cum dracu te lasa inima sa abuzezi sexual un copil care la varsta asta nici nu a descoperit bine ce inseamna viata? Cum poti sa fii atat de nenorocit incat sa lasi nevoile tale sexuale sa iti acapareze mintile si sa te conduca la comportamente nu indoielnice ci de cea mai joasa speta???

Voi mai reveni cu articole pe aceasta tema, cu materiale si informatii noi.Promit sa fac sapaturi mai amanuntite,pentru ca e un lucru care nu trebuie lasat nepedepsit.

Hai în drum la joacă

Copilăria noastră nu a avut parte de facebook și odnoklassniki, nopți nedormite stand în fața calculatorului și declarații de dragoste  pe net. Era într-adevăr o copilărie reală, fără online și offline, fără poze de profil, note și oaspeți pe rețelele de socializare. Mai liniștită și fără motive de ceartă. În drumul din mahala, la joacă, am trăit adevărata copilărie. Eram o mulțime de fete. Doar unul-doi băieți se pierdeau câteodată printre noi. Aveam un program regulat în fiecare zi – după ore, mergeam la porțile fiecărei fete din mahala și strigam cât ne ținea gura: „Ieși în drum?” :)

Ne strângeam toate pe sub garduri și inventam jocuri cât mai interesante și gălăgioase, și dupa asta așteptam careva din vecini să ne trimită pe acasă să mai și dormim.

Știu că mai rupeam elasticul de la chiloței ca să nu pierdem vreo joacă.

Săracii șerpi care se nimereau prin drumurile măhălii noastre… Numai să-i fi văzut, că fugeam repede prin ogrăzi după hârlețe ca să le scurtăm viața și să-i speriem pe trecători.

Ne ascundeam cu toate prin tufișurile din drumurile neumblate și prin râpele din mahala, și stăteam pitite, că nici la miezul nopții nu puteam fi găsite.

Acum am și uitat de toată magia copilăriei, suntem preocupați de probleme, griji, datorii, serviciu și facultate. Măcar să fi fost alți copii ce ne-ar fi urmat, însă nu mai e ce a fost cândva. Au rămas doar amintiri. Acum avem probleme reale, cu bani si griji care mai de care. Acum interesul oamenilor este reprezentat numai de bani, eventual sa gaseasca un convertor curs valutar online ca sa vada mereu cati bani au.
 

Pereche de suflet

Stau și mă gândesc la toate lucrurile care mi s-au întâmplat până în momentul prezent. Unele momente au fost fericite, altele dureroase, uneori am plâns, alteori am râs. Poate nu îmi pot explica această alternanță și această evoluție a întâmplărilor, dar știu că am câștigat ceva valoros: pe EL.

Lucrurile nu se întâmplă tot timpul asa cum vrem noi, și atunci ne năpustim în durere. De multe ori este prea târziu.. Oare? Oare este prea târziu să realizezi cât de mult înseamnă o persoană pentru tine? Oare este prea târziu pentru o iubire adevarată?

Dacă nu aș fi trecut prin toate fazele și dacă nu ar fi trecut atâta timp poate nu aș fi conștientizat ceea ce simt. Trebuie să trecem și prin apă și prin foc pentru a realiza că avem nevoie de aer pentru a trai. Tu ești aerul meu, un aer pe care îl respir de câtiva ani, dar pe care abia dupa ce nu l-am mai avut mi-am dat seama că este vital pentru sufletul meu.

În toți acești ani mi-ai fost alături mereu, mi-ai oferit mai mult decât mi-aș fi imaginat vreodată, dar eu eram prea ocupată să caut răspunsuri la întrebările mele. Răspunsurile erau mereu acolo, doar că eu abia acum le vad.

Îti mulțumesc pentru fiecare secundă în care mi-ai arătat cât de specială sunt pentru tine, îți mulțumesc pentru toate momentele în care ai crezut în mine. Îți mulțumesc că ești tu, cel care m-a făcut să simt adevarata iubire!

Pentru sufletul meu pereche